1+1

Scrisesem mai demult, un articol referitor la locul femeii in societate, bazat pe rationamente matematice, iar concluzia acelui articol era ca „locul femeii este langa barbatul potrivit”. Iar aceasta potrivire, se traduce, intr-o relatie matematica prin 1+1=1. Daca am vrea sa aflam valoarea fiecaruie dintre cei doi termeni, Termen 1=Suma – Termen 2 (sau Termen 2=Suma – Termen 1), ar iesi ca de fiecare data, daca din suma indepartam celalat termen rezultatul devine de fiecare data 0 (T1=1-1=0). Iar asta e adevarat, atunci cand intre cei doi este iubire: ca prin separarea celor doi, nici unul din ei nu mai are valoare; valoarea celor doi are loc doar in impreuna.

Si totusi, pornind de la matematica de 1+1=2, cand am putea ajunge la 1+1=1? Un caz ar fi atunci cand, raportat la un punct de referinta; unul este simetricul celuilat; cu alte cuvinte unul se oglindeste in celalat…unul este umbra celuilalt. Iar acel punct de referinta nu este altul decat iubirea. Unul nu poate exista fara celalat, impreuna ei au valoarea lor,, impreuna sunt un intreg.

Desi paradoxal, matematica demonstreaza ca doar in iubire 1+1=1.

 

Si atunci putem aduna o broscuta cu un tigrusor…ca impreuna capata valoare.

t t

 

 

(cu mult drag, matzului meu)

 

Fuga

Alergi prin ploaie. Si picaturile de apa iti curg siroi pe fata. De fapt alergi de ploaie. Fara vreo destinatie anume, doar stii ca nu iii place ploaia si fugi de ea. Fugi de ploaie, insa fugi prin ploaie.

Daca stau si ma gandesc trebuie doar sa fugi pana la marginea ploii. Asa ca doar continui sa fugi. Stii ca au inflorit castanii si pierzi frumusetea pufului de papadie suflat de vant?

doar tacerea….

Lasa-ma sa iti vorbesc.. din priviri. Lasa-ma sa iti vorbesc cu mainile mele plimbandu-se in parul tau. Lasa-ma sa -ti vorbesc cand te privesc atent in ochi, cand mainile mele aluneca pe spatele tau. Lasa-ma sa-ti vorbesc cand te iau de mana. Fara un cuvant. Lasa-ma sa-ti vorbesc.

Nu imi spune sa tac. Pentru ca mi-e greu fara sa-ti zic un cuvant.

Te rog. Lasa-ma sa-ti vorbesc.

Crize

Cred ca nimeni nu este strain acestei „stari” pe care o parcurgem adesea. Si nu doar noi ca oameni, ci si intreaga lume poate experimenta la un moment dat o criza (ex. criza financiara mondiala). Intr-un limbaj mai simplu, aceasta criza este o situatie de dezechilibru, care se manifesta in diferite moduri. Si asupra modului de manifestare as vrea sa ma focalizez.

Cel mai adesea, criza este asociata cu o stare de nervoziate extrema, cu urlete si tipete- si derivatul „crizat” exemplifica cel mai bine aceasta stare. Cu alte cuvinte atunci cand iti pierzi controlul si nu stii ce sa mai faci, cand te manifesti intr-un mod „anormal”.

Criza semnaleaza o stare de discomfort determinata de o lipsa sau o deficienta, de exemplu: „criza financiara”- lipsa de bani, „criza de timp”- timp scurt, sau de abundenta „criza de varsta”- atunci cand prea multi ani determina crizaaaa..

Si o sa analizez criza de varsta la barbati, ca tot analizez barbatul in ultima vreme. Si crriza de 30+. Ca si caracteristica generala este cautarea de noi emotii, manifestarea unor comportamente diferite pentru a atrage atentia. Si cel mai „usor” comportament este orientarea catre aspectul fizic.n Astfel ca unul din prietenii mei 30+ petrece mai mult timp facand exercitii fizice, si sincer arata ca un adolescent. Aceasta orientare adolescentina a starnit dorinta de achizitie a unui motor, cu geaca de piele asortata. E ca si cum te refugiezi in emotii puternice.

O alta categorie de barbati, ajunsi 30+ au intrat in crizele de cucerire. Astfel ca s -a activat spiritul de cuceritor. Si cand sunt casatoriti- vanatoarea incepe in afara familiei. Astfel ca, adaugand talente de bun dansator, profitand de emotia dansului, nimic mai usor in a cuceri femei. Insa ramanand fidel sotiei si declarand public iubirea catre ea.

O alta varianta cucetitoare e aceea in care, plictisit de compania sotiei, insa continuand o viata in doi, datorita multiplelor beneficii-mancare, camasi calcate, impartirea ratelor, declararea faptului ca sotia iubita nu mai prezinta interes si pastrand verigheta doar pentru admiratie atrage emotii pasagere, insa concluzionand de fiecare data ca despartirea de sotie ar presupne despartirea de copii; asa ca mai bine o viata condamnata.

Si daca unii deja intrati in cupluri se manifesta in criza in afara lui, altii singuri se crizeaza ca…nu au porniri de cuplu. Astfel ca- pun in carca partenerei – solicitari de perfectiune. -cu fundu tare-ca de! sta pe scaun si astfel incep sa ii spuna ca tre sa mearga la sala.

Si categoria preferata, cei care recunosc indirect ca varsta nu e decat un numar de ani, iar mintea e tot a unui adolescent. Un tatic- de copil de scoala, 35+ care s-a indragostit nebuneste de o studenta in anul I, recunoaste in fata fostei sotii ca, ii trebuie cineva de mintea lui. Excelent. Deci…cautarea de emotii…asta e criza masculina 30+

Se-ntampla

Se-ntampla uneori sa iti fie dor. Sa te pocneasca din senin un dor de cineva sau de ceva. Daca ti-e dor de ceva, e atunci cand se suprapune peste o pofta. Si e simplu: te duci, achizitionezi si gata dorul. Ca atunci cand mi -a fost dor de bomboane Rafaello; mi-am luat si am fost fericita.

E greu cand te ia dorul de cineva. Te izbeste in cap si simti un gol in piept. Lipseste prezenta cuiva si doare groaznic. Se-ntampla. Si te ia o nebunie,  de nici nu stii ce ti-e a face. Se-ntampla.

Si atunci trimiti un mesaj fara nicio noima „ti-ai cumparat bicicleta?”; sau „canti la chitara?”. Se-ntampla. Si mergi mai departe.

(Cu mult drag, impartasind si sustinandu-ne reciproc, prietenei mele, R.)

Se-ntampla. Cu um motiv, chiar daca nu il stim.

Cursuri de croitorie

Era intuneric. Si m-am impiedicat. M-am impiedicat de trecut si am cazut. Erai acolo si ai vrut sa ma prinzi. Ba chiar mi-ai intins si o mana cand ai vazut ca ma clatin, insa din cauza intunericului care ma coplesise, nu am putut sa vad. Iar in vartejul cazaturii mi-am agatat inima si am rupt o bucata din ea.

M-am aplecat si am adunat cele doua bucati si le-am luat in mana. Nu stiam pe care din ele sa o pastrez, pe care sa o pun la loc sa bata. Judecand dupa marime, probabil as fi pus-o la loc pe cea mai mare, insa bucata cea mica vibra mai tare. Erau amandoua parte din mine, erau amandoua prezentul meu, chiar daca rupt in doua. “Am nevoie de amandoua! Si am nevoie de amandoua impreuna din nou. Te rog, ajuta-ma, si nu lasa ca toata nebuloasa trecutului sa ma lase incompleta”, ti-am zis.

ac si ata

Atunci ai luat ac si ata, si, cu multa rabdare si atentie, le-ai cusut la loc. Asa cum ai cusut la loc si nasturele ala care iti lipsise de la camasa la prima intalnire.

Si atunci, mi-am adus aminte niste cuvinte, nu stiu cine mi le-a zis, dar sunt cu siguranta rostite de o persoana in varsta si inteleapta “pe vremea noastra, noi nu aruncam lucrurile atunci cand se rupeau sau se stricau putin; le coseam, le lipeam, le reparam si le faceam la loc. De asta iubirile noastre dureaza de o viata”…

De o saptamana m-am apucat si eu de cursuri de croitorie…am multe de reparat…am sa invat sa repar…pentru vesnicie. „DA!, pentru vesnicie”.

Operatii matematice cu doi

E o idee de cuplu. Atunci cand doua persoane aduc bucurie in viata celuilalt.

Recunosc ca nu stau foarte bine la a imparti sau a inmulti cu doi. Desi in practica e foarte simplu. Insa imi lipseste abilitatea de a sti cum sa fac asta ca rezultatul sa fie mereu pozitiv, chiar daca ceea ce se imparte este negativ; cu alte cuvinte cum reactionezi atunci cand ai o stare negativa (esti prost dispus sau celalalt te-a suparat) ca acea stare sa nu se transpuna in ceea ce inseamna cuplu.

Iar ceea ce se intampla este ca neputinta face ca toate eforturile si toate lucrurile minunate pe care le face celalat sunt complet anultate. Si multe situatii care ar fi adus o crestere exponentiala, daca perceptia si dispozitia unui partener nu le-ar fi anulat. De pilda, cat de extraordinar fost cand a facut cumparaturile (stiu cat sunt de nepriceputii si cat de greu le este barbatilor sa faca cumparaturi) atunci cand eu am dormit; efortul de a-mi inveli umerii si cand m-a tinut in brate si m-a incalzit; cand mi-a facut masaj chiar daca si era obosit. In ciuda tuturor eforturilor, rezultatul a fost nul, uneori chiar negativ.

(va urma)

 

 

Umbre de iubire

A fost o iubire ascunsa, pe care am stiut-o doar noi doi. Era in vremea studentiei. Eram buni prieteni si brusc, s-a aprins intre noi o scanteie. Savuram momentele in doi, ne bucuram de prezenta celuilalt doar atunci cand eram noi doi. Atunci infloreau sentimentele de indragostiti intre noi. In prezenta celorlalti cultivam sentimentele de prietenie. Era o iubire platonica, era deosebit.

La un moment dat, jocul de-a ascunselea a inceput sa ma oboseasca si atunci am cerut ca relatia noastra sa fie data pe fata. Fara sa imi fie explicat concret, sau poate ca nu am acceptat eu explicatia, nu imi mai aduc aminte exact, stiu ca am hotarat sa pun punct acelei relatii de iubire. Eram mult prea orgolioasa si faptul ca cineva “ma tine ascunsa” imi aducea o ofensa sentimentelor mele de “femeie minunata”. Ce orgoliu prostesc!

Acum vreau sa strig in gura mare ca am fost iubita de unul din cei mai minunati barbati din lume. Care a stiut sa ma puna mereu inaintea multor lucruri.

Imi aduc aminte si acum noaptea aia tarzie, trecut de miezul noptii, cand l-am sunat pentru ca eram singura si imi era frica sa dorm in camera de camin, si nici intr-un sfert de ora, batea la usa mea. Si m-a vegheat toata noaptea, din patul de alaturi. Respecta conditiile prieteniei noastre, ma respecta enorm.

Imi aduc aminte merele mari si aromate pe care mi le aducea.

umbre

Imi aduc aminte de sensibilitatea cu care imi atingea mainile si spunea ca sunt atat de finute si pielea atat de catifelata.

Imi aduc aminte de tonul mereu calm al vocii lui, de calmul si stapanirea de care dadea dovada, chiar si in cele mai tensionate momente. De bunatatea cu care imi vorbea, chiar si atunci cand a aflat ca intrasem intr-o alta relatie.

In realitate, ceea ce imi oferea el, era dragostea adevarata. Dragostea cea curata si calma, fara turbulente, o dragoste statornica si sigura. Insa eu voiam zbucium si fluturi si am avut parte de asta, insa astea au adus cu ele si multa suferinta si dezamagire.

Stiu insa ca toata aceasta poveste a adus multa suferinta in viata lui. Iar asta s-a tradus prin refuzul lui de a mai vorbi cu mine si prin departare. Niciunul din prietenii nostri comuni nu stia de ce ne-am racit atat de mult. A fost pentru ca iubirea nu a putut prinde glas.

Si au trecut multi ani de-atunci. Clipe si departari. Nu mai pot schimba trecutul cu nimic. Nu am cum sa ma intorc in trecut.

Insa vreau sa stie intreaga lume ca am fost iubita de un barbat minunat, ca am avut parte de o iubire, care acum imi dau seama ca era iubire adevarata!

Manual de utilizare

Probabil nu te-ai gandit niciodata ca as avea un manual de utilizare. Caci doar manualele de utilizare le primim doar atunci cand cumparam anumite lucruri. De obicei cele mai sensibile si sofisticate lucruri au manualele cele mai complexe de utilizare, iar cei care le folosesc acorda atentie sporita, citirea din scoarta in scoarta a indicatiilor de folosire, si mai mult, le pastreaza la indemana, ca sa le poata reciti atunci cand simt ca anumite “functii” nu sunt deplin folosite.

instruction-manual

E cert ca nu sunt un lucru. Insa te-ai gandit vreodata ca am nevoie de un anumit cadru ca sa functionez optim, sau la parametri ridicati? Iar functionarea optima inseamna fericirea mea. Si acesta este “manualul meu de utilizare”

–          Acorda-mi atentie, acorda-mi atentie atunci cand sunt cu tine, acorda-mi atentie atunci cand nu suntem impreuna;

–          Surprinde-ma: surprinde-ma cu ceva, cu orice si oricand (de la gesturi mici- ca deschisul portierei, bomboane sau poate si flori)

–          Asculta-ma atunci cand am o problema; doar asculta-ma, fara sa imi spui ce as putea face sa imi fie mai bine; nu am nevoie de “indicatii”, am nevoie de incurajarea ta, am nevoie doar sa aud ca am putere si stii ca voi putea trece peste

–          Cand vorbesc prea mult, sa stii ca ceva ma deranjeaza, e un fel de a ma elibera; e suficient sa ma strangi in brate si imi revin

–          Cand nu vorbesc (si asta foarte rar se intampla)- nu inseamna ca vreau sa fiu singura; inseamna ca doresc sa ma tii in brate, si tu sa vorbesti cu mine

–          Cand iti spun ca vreau sa fac ceva pentru ca asa vreau/asa simt, nu ma intreba de ce si nu astepta de la mine argument logice, ca nu as putea sa iti ofer asta niciodata

–          Cand conduc, lasa-ma sa conduc cum stiu eu; nu imi spune sa virez dupa 50 de metri la drepta, caci nu stiu cat inseamna 50 de metri, iar dreapta uneori e stanga;

–          Cand mi-e frig, nu ma critica, nu spune ca e anormal, ci da-mi o patura in plus si inveleste-ma, sau o cana de ceai cald

–          Cand zambesc, bucura-te de zambetul meu; si spune-mi ca sunt frumoasa

–          Incurajeaza-ma atunci cand vreau sa fac ceva

–          Nu imi cere sa schimb nimic la mine, nu imi spune ca sunt prea sensibila; cand m-ai “luat” sunt sigura ca nu ai zis ca “sunt deja defecta” si ca va trebui sa ma “repari” tu. Te-ai bucurat de prezenta mea, te-ai bucurat de momentele in doi.

Si tu bucura-te de momentele petrecute impreuna, cand eu zambesc.

What to expect when you are expecting? (La ce sa te astepti cand astepti?)

Nu sunt insarcinata 😉 , daca la asta va duce cu gandul titlul acestui articol (stiu ca e titlul unui film). Insa mi-a placut jocul de cuvinte si faptul ca reflecta exact ceea ce vreau sa dezbat astazi: faptul ca atunci cand astepti ceva trebuie sa stii ca orice asteptare nu e doar o asteptare- ci implica anumite actiuni/ riscuri.

Deci astazi voi vorbi despre asteptari si despre cum anume ele ne influenteaza viata, si in mare masura bucuriile vietii. Asteptari pe care le avem noi de la altii sau de la noi insine, si asteptari pe care altii le au de la noi.

In cazul asteptarilor pe care le avem noi de la altii- totul incepe prin construirea in mintea noastra a unor scenarii, de la mici scenarii, precum “o sa duca galeata/ o sa imi deschida usa la masina cand cobor/ o sa ma astepte de ziua mea cu un buchet mare de trandafiri galbeni”, pana la scenarii- chiar scenarii de viata “ma va face fericita”. Si asta e cumva visul nostru- asteptam ca ceilalti sa faca o actiune- actiune care o sa ne faca fericiti. In cazul in care acea actiune nu are rezultatele pe care noi le-am proiectat, suntem tristi, suntem dezamagiti de ceilalti. Cu cat scenariile sunt mai marete (si cu atat mai vagi), cu cat ne-am conditionat mult fericirea noastra de indeplinirea acelui scenariu, cu atat neindeplinirea acestuia se traduce intr-un esec pe care il simtim pentru noi. In concluzie, punem visele noastre in carca altor persoane. Punem fericirea noastra in puterea altora. Si ma intreb: “de ce oare cineva ne-ar cara noua visele in spate? Oare nu are fiecare propriile vise?”. Cel mai rau este atunci cand, chiar daca avem aceste asteptari, nu le comunicam celuilalt. Admit ca exista posibilitatea sa ceri cuiva sa faca ceva, atunci este o dorinta exprimata. Insa exista, si cu totii stim, scenarii pe care ni le facem in mintea noastra si asteptam ca ceilalti sa ne ghiceasca cumva ce am vrea noi. Parca atunci cand ne exprimam dorintele/asteptarile cu voce tare asupra celorlalti- ne exprimam dorintele proprii, celalalt poate reactiona si poate reactiona si negocia, putem astfel afla parerea ceiluilalt- si ne dam seama unde ne stabilim pragul de asteptari (stii ca exista riscul ca celalalt sa nu faca actiunea respectiva si nu iti pui atat de mult speranta, nu ai o asteptare atat de mare, iar neindeplinirea actiunii, nu produce atat de multa dezamagire). Insa in cazul in care nici macar nu ne exprimam dorintele, uneori ne imaginam si dorim chestii exagerate, pe care le punem in carca celorlalti. Si care credeti ca este rezultatul cand “scenariul” respectiv nu se materializeaza? Ati ghicit- suferinta. Lucru care este eronat. Asadar, cand ne incredintam fericirea noastra in mainile altora, cand avem asteptari de la ei, ca fericirea noastra o legam de o actiune de indeplinit de catre altii, trebuie sa ne asteptam la dezamagiri. Cum avem oare impresia ca altcineva, pe langa faptul ca ne-ar ghici gandul, este responsabil de indeplinirea acestuia? Nu avem oare toti propriile vise de realizat?

Si cu aceasta intrebare am trecut la cealalta asteptare. Cred ca ceea ce ar trebui sa facem cu totii, este sa ne construim propriile asteptari, asteptari realiste si sa le punem in practica. In realitatea, singurele asteptari pe care trebuie sa le avem sunt de la noi. Fericirea noastra sta in mainile noastre. Nimeni nu poate invata in locul nostru, nimeni nu poate fi fericit in locul nostru, deci actiunea este in mainile noastre. Cred ca aceasta este singura cale corecta.

asteptari

Si transpunand actiunea de asteptare in actiune asupra noastra. Ce se intampla cand altii au asteptari de la noi? Ca si in cazul in care noi avem asteptari de la altii, daca asteptarile sunt verbalizate- avem ocazia sa negociem, in functie de resursele de care dispunem, si ne putem mobiliza pentru atingerea acestora. Insa ce se intampla in cazul in care credem (subliniez credem) ca altii au anumite asteptari de la noi? Incepem sa ne modelam comportamentul dupa alte scenarii pe care credem ca altii le-au proiectat asupra noastra- si aici intervine validarea noasta ca sa fim fericiti. Si iarasi ne punem fericirea noastra in mainile altora, prin validarea pe care o asteptam. Asteptam sa ne zica colegii cat suntem de grozavi, sa ne laude sotul ca suntem bune gospodine, sa se uite iubitul la noi si sa simtim ca este incantat de felul in care noi aratam. Oare nu e important ca noi sa ne simtim bine in pielea noastra, sa avem doar asteptarea de la noi- ca noi am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a fi in punctul X- si sa ne bucuram unde suntem. De ce ne atarnam fericirea de ceilalti?

Poate ca toata asteptarea ar fi ca noi sa avem asteptari doar de la noi- insa asteptarea una realista si sa aiba in vedere dezvoltarea noastra si relatiile cu ceilalti. Nu suntem oare noi insine cei mai important de pe lumea asta?

 

fericirea